Crama Darie

O afacere de familie aproape de Hârşova

Crama Darie este construită în cel mai înalt punct al comunei Topalu, pe o stâncă ce veghează Dunărea, în apropierea drumului naţional DN2A, nu departe de oraşul Hârşova.
Plantaţia de 29 hectare de viţă-de-vie nobilă a familiei Darie este cultivată pe un sol unic în România, proxicalcaric cu textură lutonisipoasă. Există de-a lungul Dunării o fâşie îngustă de câţiva kilometri, ce se opreşte în proximitatea localităţii Cernavodă, unde briza Dunării linişteşte arşiţa bine cunoscută a zonei şi se simt ultimele influenţe ale Mării Neagre. Aici s-a creat o identitate aparte faţă de restul arealelor viticole ale Dobrogei.
Produsele Cramei Darie se încadrează în categoria vinurilor premium şi pot fi găsite pe piaţă în două game: Străbun şi Capidava.
În cadrul unui experiment, care i-ar fi putut costa 2,4 hectare de Chardonnay dacă iarna anului 2014 nu ar fi adus temperaturi de -10 grade Celsius şi lipsa precipitaţiilor, Crama Darie a produs unicul Chardonnay tip Eiswein din România de atunci. Pentru a obţine un vin de gheaţă, strugurii atent selecţionaţi au fost păstraţi pe butuci şi au trecut printr-o vinificare asemănătoare vinurilor rosé, dar cu o maceraţie la o temperatură scăzută mult mai îndelungată, timp de aproximativ 30 de ore fără a fi sulfitați. Mustul ravac a fost extras gravitaţional şi păstrat la o temperatură scăzută până la momentul inoculării şi începerii fermentaţiei la temperaturi de până în 12 grade Celsius. La sfârşitul întregului proces s-au obţinut aproximativ 33 hectolitri de „Chardonnay de Gheaţă“.

• Persoană de contact: Darie Cristian – vânzări/marketing
• Telefon: +40722260002
• E-mail: [email protected]
• Program: N/A
• Numele societății producătoare: SC Vinum Capidava SRL – Crama Darie
• Anul înființării: 2006
• Proprietar: Alexandru Darie
• Enolog: Nicolae Laurenţiu Itu
• Producție anuală: 80.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 70.000 sticle
• Suprafață: 30 ha
• Vânzare la cramă: DA
• Adresă cramă: str. Dunării nr. 507, satul Topalu, com. Topalu, jud. Constanţa, 907280
• Adresă sediu social: str. Dunării nr. 494B, satul Topalu, com. Topalu, jud. Constanţa, 907280
• Website: www.cramadarie.ro

Link

Străbun Rosé
2015

Rating

Link

Chardonnay dulce
2014

Rating

Link

Străbun Chardonnay
2015

Rating

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.