Crama Gîrboiu

Splendoare în Șarbă

Continuatoare a unui blazon interbelic, Crama Gîrboiu s-a remarcat în ultimii ani ca un brand de top, cu un portofoliu impresionant de vinuri. În privința calității, acest producător vrâncean se află astăzi la înălțimea faimei lui Conu Alecu, boierul pe nume Zamfirescu, care obținea aici prin anii ’30 unele dintre cele mai bune vinuri din țară.
Situată în Podgoria Cotești, județul Vrancea, Crama Gîrboiu deține azi 250 ha în arealele viticole din Cotești și Dumbrăveni. Investiția începută în anul 2005 s-a derulat prin programul SAPARD și a fost de ordinul milioanelor de euro, dând un suflu nou, european, viticulturii locale. Fosta cramă a boierului Zamfirescu, modernizată de familia Gîrboiu, respectă toate standardele lumii bune a vinurilor: cisterne de inox, temperatură controlată, maturare la baric.
Alături de soiurile românești cultivate: Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, Șarbă, Plăvaie, găsim multe soiuri internaționale: Aligoté, Gewürztraminer, Muscat Ottonel, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Merlot și Pinot Noir. Între gamele diversificate ca preț și ambalaj se numără Crama Gîrboiu, Varancha, Livia, Epicentrum, Bacanta, Tectonic.
Noul producător din Vrancea are ca vin emblematic Șarba. Numele desemnează un plai din podgoria Odobești, dar și un soi creat în anul 1972 la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești prin încrucișarea Tămâioasei Românești cu Rieslingul Italian.

• Persoană de contact: Tiberiu Copilu
• Telefon: +40237232079
• E-mail: [email protected]
• Program: 08.00–16.00
• Numele societăţii producătoare: SC Mera Com International SRL
• Anul înfiinţării: 2005
• Proprietar: Constantin Gîrboiu
• Oenolog: Giovanni Menotti
• Producţie anuală: 1.500.000 litri
• Capacitate de producţie anuală: 2.000.000 litri
• Suprafaţă: 190 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: str. Dealul Cramelor nr. 43, Dumbrăveni, jud. Vrancea
• Adresă sediu social: str. Dealul Cramelor nr. 43, Dumbrăveni, jud. Vrancea
• Website: www.cramagirboiu.ro

Link

Bacanta Special Edition
2019

Rating

Link

Epicentrum Şarbă şi Plăvaie
2017

Rating

Link

Epicentrum Aligoté și Muscat Ottonel
2014

Rating

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.