Domeniile Blaga

O combinaţie de viţe
nobile, vechi şi tinere

Situată în Podgoria Dealu Mare, în localitatea Finţeşti, crama Domeniile Blaga a fost creată în anul 2010. Produce anual între 150 şi 200 tone de vinuri de calitate, albe şi roşii, atent controlate, de la primii lăstari ai viţei-de-vie la strugurii copţi, sortaţi şi prelucraţi în cramă; de la mustul dulce la vinul plin de caracter. Plantaţiile viticole acoperă o suprafaţă de circa 40 de hectare în zone renumite pentru condiţiile pedoclimatice foarte favorabile cultivării viţei-de-vie şi obţinerii unor vinuri de cea mai bună calitate: Valea Călugărească, Valea Mieilor (Urlaţi), Ceptura, Vadu Săpat, Gura Vadului, Perşunari şi Finţeşti (Năeni).
O combinaţie de viţe nobile vechi şi tinere conferă caracteristici deosebite vinurilor obţinute în cramă. Soiuri specifice zonei Dealu Mare se regăsesc şi pe plantaţiile Domeniilor Blaga: Fetească Regală, Fetească Albă, Muscat Ottonel, Tămâioasă şi Riesling – pentru vinurile albe; Merlot, Cabernet Sauvignon şi Cabernet Franc – pentru cele roşii. O pivniţă de circa o mie de metri pătrați permite păstrarea şi condiţionarea vinurilor în rezervoare şi butoaie de stejar până la îmbutelierea şi apoi depozitarea sticlelor.
Crama Domeniile Blaga este în proces de extindere şi modernizare.
Plantaţiile sunt întinerite treptat prin programul de reconversie al Uniunii Europene, făcând astfel posibilă extinderea gamei de soiuri nobile, a sortimentelor şi, implicit, a cantităţilor de vin produse.

• Persoană de contact: Bogdan Barbu
• Telefon: +40722326983
• E-mail: [email protected]
• Program: 09.00–17.00
• Numele societății producătoare: Domeniile Blaga SRL
• Anul înființării: 2010
• Proprietari: Mihai Blaga
• Oenologi: Mihai Blaga, Cristian Duță
• Producţie anuală: 250.000 sticle
• Capacitate de producție anuală: 200.000 litri
• Suprafață: 50 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: sat Fințești nr. 435, com. Năeni, jud. Buzău
• Adresă sediu social: sat Fințești nr. 435, com. Năeni, jud. Buzău
• Website: www.domeniileblaga.ro

Link

Cabernet Sauvignon
2011

Rating

Link

Riesling Italian
2016

Rating

Link

Fetească Regală
2018

Rating

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.