Domeniile Franco-Române

Cloşca cu pui de aur a vinului românesc

În Dealu Mare, pe un terroir situat în zona localităţilor Săhăteni, Breaza şi Năieni, producătorul din Bourgogne Denis Thomas a implementat conceptul de viticultură biolunară. Majoritatea celor 44 de hectare de viţă-de-vie au fost plantate în urmă cu 18 ani şi cuprind soiuri nobile autohtone, dar şi internaţionale, provenite din Hexagon.
Vinificarea se face la crama de la Săhăteni, judeţul Buzău. Între soiurile cultivate găsim Chardonnay, Fetească Albă, Riesling Italian, Tămâioasă Românească, Viognier, Burgund Mare, Fetească Neagră, Merlot, Pinot Noir, iar gamele poartă nume ca Terre Précieuse, Crai Nou, Château Pietro.
Terre Précieuse reprezintă gama premium a vinurilor ecologice purtând marca Domeniile Franco-Române şi cuprinde vinuri baricate din soiurile Fetească Neagră, Chardonnay şi Pinot Noir, concepute chiar de proprietar. Numele colecţiei Crai Nou ilustrează principiile agriculturii ecologice armonizate cu fazele lunii. Strugurii sunt culeşi în perioadele cu lună nouă (Crai Nou), când seva urcă şi se concentrează în fruct, şi sunt storşi în perioadele cu lună plină, atunci când fermentarea atinge maximul. Vinurile bio, produse din 2007 la Săhăteni, poartă pe etichetă certificarea internaţională Ecocert, care atestă că solul şi via nu au fost tratate cu cu produse chimice.
La rândul său, gama Château Pietro evocă faimosul tezaur Cloşca cu puii de aur, descoperit în anul 1837 la Pietroasele, o localitate învecinată.

• Persoană de contact: Cristina Staicu
• Telefon: +40215399092
• E-mail: [email protected]
• Program: 09.00-17.00
• Numele societății producătoare: Ch. Pietrosărății SRL
• Anul înființării: 1999
• Proprietari: Familia Thomas, Burgundia, Franța
• Oenolog: N/A
• Producţie anuală: 130.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 300.000 sticle
• Suprafață: 45 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: str. Școlii, nr. 143, Săhăteni, jud. Buzău
• Adresă sediu social: Str. Av. Vasile Fuică, nr. 13, București
• Website: –

Link

Terre Precieuse Pinot Noir
2012

Rating 4

Link

Crai Nou Pinot Noir
2012

Rating 3

Link

Crai Nou Fetească Neagră
2012

Rating 4

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.