Domeniul Bogdan

Viticultura biodinamică pe colinele dobrogene

Infiinţat în anul 2011, Domeniul Bogdan a luat naştere din visul proprietarilor de a produce un vin care să fie de înaltă calitate, dar şi complet natural. Viile cultivate pe o suprafaţă de 154 ha se află între Dunăre şi Marea Neagră, în cunoscuta podgorie Murfatlar DOC. Soiurile cultivate sunt: Fetească Neagră, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Riesling. Domeniul Bogdan practică o viticultură biodinamică, condusă de consultantul italian Leonello Anello, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniu. Această metodă de cultură permite terroir-ului să se exprime prin dezvoltarea de arome autentice şi prin producerea unor vinuri cu personalitate.
Crama societăţii, aflată la Medgidia, a fost inaugurată în 2017 şi este gândită astfel încât să pună în valoare la maximum potenţialul strugurilor. Începând cu 2016 vinurile Domeniul Bogdan sunt certificate ca biologice conform normelor europene de către Austria Bio Garantie. Calitatea vinurilor Domeniul Bogdan 2017 a primit recunoaştere internaţională: Rosé Cabernet Sauvignon 2017 – medalia de aur, Muscat Ottonel 2017 şi Sauvignon Blanc 2017 – medalii de argint la Millesime Bio, Franţa, cel mai important concurs de vinuri biologice din lume; Domeniul Bogdan Chardonnay 2017 – medalia de argint la Concursul Chardonnay du Monde, Franţa; Domeniul Bogdan Fetească Neagră 2016 – medalia de bronz la Concursul Decanter, Anglia.

• Persoană de contact: Iuliana Necula
• Telefon: +40723098225
• E-mail: [email protected]
• Program: 9.00–18.00
• Numele societății: Domeniul Bogdan SA
• Anul înfiinţării: 2011
• Proprietar: Bogdan Mihalcea
• Oenologi: Nicolae Itu şi Philippe Cambie
• Producţie anuală: 200.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 600.000 litri
• Suprafaţă: 154 ha
• Vânzare directă la cramă: NU
• Adresă cramă: str. Triumfului nr.1, Medgidia, jud. Constanța
• Adresă sediu social: str. Grigore Mora nr. 13, sector 1, București
• Website: www.domeniulbogdan.ro

Link

Reserva Syrah
2015

Rating 4

Link

ECOU Sauvignon Blanc & Riesling
2018

Rating 4

Link

Pătrar Fetească Neagră
2017

Rating 5

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.