Pivnițele Birăuaș

Pivnițele Birăuaș este una dintre puținele crame din România care își merită pe deplin titlul de „cramă-boutique”. Situată în inima podgoriei Miniș-Măderat, în Ghioroc, crama nu exploatează decât 5 hectare de vie, cultivate cu doar trei soiuri – Pinot Noir, Cabernet Sauvignon și Burgund Mare.

Crama, așa cum poate fi văzută azi, funcționează din 1801, fiind înființată inițial sub numele de Domeniile Josef Domany, fost furnizor oficial al Curții Imperiale de la Viena. Domeniul a fost revitalizat în 2002, sub numele de Pivnițele Birăuaș, nume păstrat chiar și după schimbarea proprietarului. Patrimoniul companiei include conacul Domany, patru pivnițe și o parte din podgoria inițială a domeniului.

Filosofia de producție este concentrată pe calitate, vinurile trecând prin stagii de maturare în butoaie de stejar francez și, apoi, de învechire la sticlă. Crama deține, de asemenea, și o mică distilerie, vinarsul obținut fiind comercializat ca atare sau folosit la producția unui „vin de nuci” fortifiat.

• Persoană de contact: Mirian Mircov
• Telefon: +40 722 343 528
• E-mail: [email protected]
• Program: –
• Numele societății producătoare: Sc Bellagis Srl
• Anul înființării: 2002
• Proprietari: Mirian Mircov
• Oenologi: Bujor Birauas/Mirian Mircov (din 2017)
• Producţie anuală: 15-20.000 sticle
• Capacitate de producție anuală: 30.000  litri/an
• Suprafață: 4 ha (+1.5 in arenda)
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: Dr. Stefan Bulzan 31c, Ghioroc, Arad
• Adresă sediu social: Dr. Stefan Bulzan 31c, Ghioroc, Arad
• Website:  www.pivnitelebirauas.ro

• Ultima actualizare: ianuarie 2021

Link

Pivniţele Birăuaş Cabernet Sauvignon Reserva
2017

Rating 4

Link

Pivniţele Birăuaş Cabernet Sauvignon Reserva
2015

Rating 4

Link

Pivniţele Birăuaş Cabernet Sauvignon Reserva
2018

Rating 5

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.