Senator Wines

250 hectare de viță bio

Cu cele peste 800 ha pe care le exploatează în podgoriile moldovene Huși și Vrancea (centrele viticole Cotești, Odobești, Panciu) și în centrele viticole Însurăței (Brăila) și Tirol (Banat), Senator Wines s-a impus în ultimii ani drept unul dintre cei mai importanți producători de vin din România. Compania, înființată în 1991, deține la Însurăței cea mai mare plantație de vie bio din sud-estul Europei și a șasea ca mărime în topul întregului continent.
De la înființare și până în prezent, Senator Wines a investit peste 14 milioane de euro în replantări de viță-de-vie și în retehnologizarea cramei de la Odobești. Portofoliul societății cuprinde peste 20 de soiuri de viță-de-vie cultivate, printre care găsim: Aligoté, Băbească Gri, Chardonnay, Crâmpoșie, Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Șarbă, Tămâioasă Românească, Zghihară de Huşi, Busuioacă de Bohotin, Băbească Neagră, Cabernet Sauvignon, Cadarcă, Fetească Neagră, Merlot, Shiraz.
Gamele de vin, mai noi ori consacrate, sunt: Glia, Hereditas, Jovial, Lup Alb, Monșer, Occultus, Omnia (vinuri ecologice din soiurile Fetească Albă, Băbească Neagră, Fetească Neagră), Secolul 13, Senator Private Collection, Suav (vinuri dulci din soiurile Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românească).
Produsele Senator Wines ajung în foarte multe țări ale lumii, dintre care enumerăm: Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Australia, China, Japonia, Canada, Mexic, SUA.

• Persoană de contact: Lucian Neacşu
• Telefon: +40744503941
• E-mail: [email protected]
• Program: luni–vineri 08.00–17.00
• Numele societăţii: Senator Wines SRL
• Anul înfiinţării: 1991
• Oenolog: Lucian Neacşu
• Producţie anuală: 4.000.000 litri
• Capacitate producție anuală: 4.000.000 sticle
• Suprafaţă: 800–850 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: Șoseaua Vrancei, DN2D Km 10, jud. Vrancea
• Adresă sediu social: Șoseaua Vrancei, DN2D Km 10, jud. Vrancea
• Website: www.senatorwine.ro

Link

Varius Sauvignon Blanc
2009

Rating

Link

Monșer Băbească Gri
2005

Rating

Link

Occultus Rezerva
2012

Rating

Bine ai venit pe site-ul Marinelei Ardelean.

Pentru a-l putea vizita, trebuie să ai vârsta legală pentru a consuma alcool în țara unde te afli. În cazul în care nu există legi referitoare la vârsta minimă legală pentru consumul de alcool, trebuie să fi împlinit 21 de ani.

Ai vârsta minimă legală pentru a consuma alcool?
Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate. Consumă cu moderație.